Șefa diplomației europene s-a întâlnit cu Mohamed Morsi

Șefa diplomației europene s-a întâlnit cu Mohamed Morsi
Publicat: 30/07/2013, 11:17
Actualizat: 30/07/2013, 11:17

Șefa diplomației europene Catherine Ashton s-a întâlnit în noaptea de luni spre marți cu fostul președinte egiptean Mohamed Morsi, ținut în secret de către armată care l-a destituit, cu câteva ore înaintea unor manifestații ale islamiștilor, care au promis să vor rămâne mobilizați, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Lady Ashton a avut o întâlnire, cu Morsi, care a durat „timp de două ore”, a precizat pentru AFP Maja Kocijancic, purtătoarea sa de cuvânt.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă a plecat de la Cairo în noaptea de luni spre marți, la bordul unui elicopter, spre o destinație neprecizată, și anume spre locul unde este ținut fostul președinte islamist, a declarat anterior, pentru AFP, un oficial de rang înalt, sub protecția anonimatului.

Morsi este ținut în secret de către armată de la 3 iulie. Militarii au oferit asigurări că acesta este bine, însă el nu a mai apărut în public după ce a fost destituit și nu a primit vreo vizită. Familia sa s-a plâns recent de faptul că nu se poate întâlni cu el.

Într-o vizită anterioară la Cairo, pe 17 iulie, Ashton a cerut eliberarea lui Morsi și a deplâns faptul că nu l-a putut întâlni.

Ashton va susține o conferință de presă marți, înainte de prânz.

După ce a sosit duminică seara în țară, oficialul european de rang înalt s-a întâlnit cu noile autorități și membri ai formațiunilor islamiste apropiate de Morsi.

Acestea din urmă au anunțat într-un comunicat că au avertizat-o pe Ashton că „poporul egiptean nu va pleca din stradă și piețe până la întoarcerea la legitimitatea constituțională”.

De la destituirea sa pe 3 iulie, susținătorii lui Morsi, care provine din cadrul mișcării Frații Musulmani, organizează frecvent manifestații, afectate de violențe soldate cu morți, și participă la acțiuni de ocupare în mai multe zone din capitală.

Ei au îndemnat la organizarea unei manifestații „de un milion” de persoane, marți, cu scopul de a reclama reinstalarea în funcție a primului președinte al țării ales în mod democratic.

Criza politică din țară s-a agravat recent, odată cu moartea a 72 de civili și unui polițist în confruntări între susținători ai lui Morsi și forțe de ordine, sâmbătă, la Cairo.

Puterea amenință să disperseze în forță acțiunile de ocupare islamiste – ce au loc de aproximativ o lună în capitală -, acuzate că ar fi focare de „terorism”, provocând temeri cu privire la producerea unor noi băi de sânge.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
A murit marele actor al României. Drum lin, maestre! Va fi apreciat etern
Românii care nu depun declarația riscă enorm. Se dau amenzi uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×